top of page

Industria românească are nevoie de protecție reală, nu doar de promisiuni europene


„Industria românească are nevoie de protecție reală, nu doar de promisiuni europene”

După o perioadă de tăcere necesară pentru analiza noilor directive de la Bruxelles, ne reafirmăm poziția critică și vigilentă cu privire la viitorul industriei naționale și europene, în contextul lansării Actului pentru Accelerarea Industriei (Industrial Accelerator Act - IAA).

Publicarea recentă a Industrial Accelerator Act (IAA) de către Comisia Europeană este un pas așteptat, dar incomplet. Deși documentul își propune ca industria prelucrătoare să reprezinte 20% din PIB-ul UE până în 2035, realitatea din teren, resimțită direct de membrii noștri, ne obligă la o analiză mult mai pragmatică.

Un pas înainte, dar cu restanțe majore la capitolul „Social”

Președintele Florin Bercea susține poziția partenerilor noștri de la IndustriAll Europe, subliniind că o politică de tip „Made in Europe” nu poate fi de succes dacă nu pune în centru drepturile lucrătorilor și stabilitatea locurilor de muncă.

„Salutăm inițiativa de a prioritiza produsele cu emisii scăzute de carbon și conținut local în achizițiile publice, dar avertizăm: 'Made in Europe' trebuie să însemne mai mult decât o etichetă schimbată pe un ambalaj. Banii publici trebuie să vină cu condiții sociale clare. Nu putem accepta ca investițiile strategice să ignore standardele de muncă sau să nu garanteze crearea de locuri de muncă de calitate aici, acasă,” declară Florin Bercea.

Punctele cheie pe care Sindicatul Național Petrom le monitorizează:

  1. Condiționalități Sociale Obligatorii: Susținem cererea ca orice ajutor de stat sau facilitate prin IAA să fie condiționată de menținerea forței de muncă și investiții în formarea profesională. Este inacceptabil ca investitorii străini să aibă obligații de ocupare a forței de muncă din Uniune (50%), în timp ce pentru producătorii europeni aceste reguli rămân opționale în anumite sectoare.

  2. Protejarea Sectoarelor Strategice: Industria oțelului și sectorul energetic sunt coloana vertebrală a economiei noastre. IAA trebuie să acopere eficient aceste segmente pentru a preveni dezindustrializarea accelerată.

  3. Prețurile la Energie: Rămânem fermi pe poziție: fără o reformă profundă a pieței de energie care să asigure prețuri competitive pentru industrie, orice plan de accelerare este sortit eșecului. Instabilitatea prețurilor la energie subminează orice efort de decarbonizare.

 

Lupta se mută în Parlamentul European

Ne alăturăm confederațiilor europene (IndustriAll și ETUC) în apelul către Parlamentul European și Statele Membre pentru a consolida acest act legislativ.

„Nu este momentul pentru ezitări. Avem nevoie de o politică industrială curajoasă, care să protejeze locurile de muncă în fața tensiunilor geopolitice și a prețurilor volatile la energie. Vom lucra îndeaproape cu reprezentanții noștri la nivel european pentru a ne asigura că vocea lucrătorilor din sectorul energetic și industrial românesc este auzită,” a conchis Președintele Florin Bercea.

 

 
 
 

Comentarii


bottom of page