top of page

COMUNICAT DE PRESĂ



Noi proteste ale colegilor noștri de Federație în toată țara: Salariații OMV PETROM, continuă pichetările în stradă pentru a-și proteja puterea de cumpărare



28 decembrie 2021. Ploiești. Sute de salariații OMV Petrom, membri ai Sindicatului Național Petrom, continuă protestele începute pe 22 decembrie 2021 și vor picheta din nou, mâine 29 decembrie, între orele 10 și 12, sediul central Petrom City din București și sediile asset-urilor OMV Petrom din Crișana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova), Muntenia Vest (Pitești), Muntenia (Ploiești), Moldova (Buzău) și Rafinăria Petrobrazi.


Salariații OMV Petrom sunt dezamăgiți de diferențele dintre declarațiile din presă ale reprezentanților companiei și nivelul real al ofertei făcute în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de muncă, care este mult sub evoluția prețurilor și a inflației.


„Toți membrii noștri acționează cu bună-credință, muncind cu dedicare pentru bunul mers al companiei. Fie că s-a lucrat de acasă, fie că s-au preluat sarcini noi, că s-au făcut mii de ore suplimentare care nu au fost plătite, cu toții am susținut prin eforturi deosebite, în toată această perioadă rezultatele bune, confirmate de rapoartele oficiale ale companiei. Nu cerem nimic aberant! Un rezultat favorabil pentru salariați, înseamnă respect pentru munca lor și protejarea puterii de cumpărare. Înseamnă salarii care să nu rămână în urmă față de munca pe care o depunem și față de costurile vieții care cresc. Înseamnă un nou Contract Colectiv de Muncă.”, declară Elena Tănase, membru al Colegiului Director al Sindicatului Național Petrom.


Revendicările au în vedere respectul față de munca și dedicarea arătate, care au dus la dublarea profitului companiei în primele 9 luni, conform rapoartelor publice. Protestatarii cer protejarea puterii de cumpărare, pentru un trai decent, plata orelor suplimentare, asigurarea ajutorului deductibil, conform legii, de până la 400 de lei pentru susținerea cheltuielilor lunare cu utilitățile pentru cei care muncesc de acasă, precum și protejarea drepturilor actuale.


Actualul Contract Colectiv de Muncă al salariaților OMV Petrom expiră în doar câteva zile, la data de 31.12.2021 și cu toții vrem ca angajații să fie în continuare protejați, să aibă drepturi și beneficii echitabile, garantate printr-un nou Contract Colectiv de Muncă”, afirmă Marius Nicolae, membru al Colegiului Director al Sindicatului Național Petrom.



Numărul participanților la pichetări este limitat de legile în vigoare și întregul program de proteste este adaptat reglementărilor și recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecția și siguranța participanților fiind prioritare. Acțiunile vor continua până la soluționarea solicitărilor.


bottom of page