COMUNICAT DE PRESĂ
Salariații OMV PETROM anunță continuarea protestelor în stradă în cazul nerezolvării rapide a situației Contractului Colectiv de Muncă
29 decembrie 2021.
Numărul impresionant de membri și lideri din toată țara ai Sindicatului Național Petrom, care au participat din nou, astăzi, 29 decembrie, la protestele desfășurate la sediul central Petrom City din București și la sediile asset- urilor OMV Petrom din Crișana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova),
Muntenia Vest (Pitești), Muntenia (Ploiești), Moldova (Buzău), precum și Rafinăria
Petrobrazi, demonstrează hotărârea salariaților de a avea un Contract Colectiv de
Muncă încheiat în favoarea celor care muncesc, un contract care să îi protejeze în aceste
timpuri dificile în care toate costurile vieții cresc și care să le garanteze drepturi izvorâte
din eforturile pe care ei le depun.
„Sperăm ca ecourile acțiunilor noastre de protest să îi determine pe cei care
pot remedia disfuncționalitățile semnalate de noi să arate că își respectă angajații și că doresc să evite ca aceștia să fie privați de protecția unui Contract Colectiv de Muncă care expiră în doar câteva zile, la data de 31.12.2021.
Suntem determinați să continuăm, cu aceeași bună-credință și deschidere, negocierile, dar vom continua lupta prin toate mijloacele sindicale până când membrii noștri își vor primi toate drepturile pe care le merită printr-un nou Contract Colectiv de Muncă, ce le va garanta beneficii și protecție. Vom
continua protestele în stradă în cazul nerezolvării rapide a situației”, anunță Sindicatul Național Petrom.
Revendicările, exprimate de sutele de participanți la proteste prin mesaje puternice, au avut în
vedere protejarea puterii de cumpărare, pentru un trai decent, plata orelor suplimentare și
protejarea drepturilor actuale.
Și la protestele de astăzi, numărul participanților la pichetări a fost limitat, conform
prevederilor legale, întregul program de proteste fiind adaptat reglementărilor și
recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecția și siguranța participanților
fiind prioritare. Restul membrilor Sindicatului Național Petrom și-au arătat solidaritatea și
susținerea în mediul digital.
Acțiunile vor continua până la soluționarea solicitărilor.
Comentarios