top of page

Întrevedere Secretar General ETUC Esther Lynch, 5 martie 2024, București

Secretarul General al Confederației Europene a Sindicatelor, Esther Lynch, a avut o întrevedere cu reprezentanții celor patru confederații naționale afiliate ETUC, la București, pe data de 5 martie 2024.

La discuții au participat președintele Confederației noastre, Leonard Bărăscu si Prim-vicepreședintele Florin Bercea.


Problematica dezbătută a fost efectul Directivei 2041/2022 privind salariul minim adecvat în UE asupra veniturilor salariaților din România. Printre celelalte probleme semnalate s-a enumerat și  lipsa contractelor sectoriale, având drept efect gradul limitat de acoperire a lucrătorilor de un Contract Colectiv de Muncă.


Reprezentanții CNSLR Frăția au reiterat problemele cu care ne confruntăm la nivel național, și anume legislația care reglementează modul de realizare a achiziţiilor publice, care ar trebui modificată astfel încât să permită participarea la licitații a companiilor care au un Contract Colectiv de Muncă și care promovează un dialog social real.


Nu în ultimul rând, dreptul la grevă, conform legislației în vigoare, este afectat de numeroase condiții care trebuie îndeplinite, fiind astfel îngrădit.

În acest sens, amintim citatul din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Articolul 28 - Dreptul de negociere și de acțiune colectivă:

”Lucrătorii și angajatorii sau organizațiile lor au dreptul, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale, de a negocia și de a încheia convenții colective la nivelurile corespunzătoare și de a recurge, în caz de conflicte de interese, la acțiuni colective pentru apărarea intereselor lor, inclusiv la grevă.”

 Totodată, a fost abordată și necesitatea ca ETUC să susțină la modificarea Directivei privind Consiliile Europene de muncă, prevederi favorabile dialogului social. 

Salutăm vizita doamnei Secretar General și apreciem că aceasta a constituit un bun prilej pentru a cunoaște realitățile activității sindicale din România, precum și problemele cu care se confruntă Confederațiile naționale.


În cele din urmă, amintim angajamentele noastre constante pentru un acord echitabil la nivel european pentru lucrători: 

          

1. Locuri de muncă și venituri mai bune

Prin măsuri eficiente luate la nivelul UE pentru a proteja locurile de muncă și veniturile, inclusiv pensiile, cu acțiuni decisive pentru a aborda dimensiunea socială a crizei costului de trai, Europa are nevoie de o creștere a salariilor. Promovarea creșterilor salariale și sprijinirea convergenței ascendente a veniturilor și a condițiilor de muncă, în special prin introducerea unui cadru european pentru a promova convergența ascendentă a salariilor și acțiuni consolidate la nivelul UE pentru a elimina diferența de remunerare între femei și bărbați.

2.         Încetarea muncii precare și îmbunătățirea condițiilor de muncă

Încetarea muncii precare prin garantarea dreptului legal la contracte permanente și la muncă cu normă întreagă și prin interzicerea stagiilor neremunerate. Creșterea controlului lucrătorilor asupra flexibilității programului lor și reducerea timpului de lucru. Protejarea drepturilor lucrătorilor la distanță, inclusiv dreptul la deconectare și interzicerea supravegherii invazive și lipsite de respect.

3.         Sprijin pentru sindicate, negociere colectivă și dialog social

Apărarea și consolidarea drepturilor sindicale și ale lucrătorilor, inclusiv dreptul universal de a forma sindicate, accesul sindicatelor în locurile de muncă, dreptul la negociere colectivă și dreptul la grevă. Creșterea acoperirii negocierilor colective, inclusiv printr-o transpunere ambițioasă a Directivei privind salariile minime adecvate, care vizează o acoperire de 80%, și a Directivei privind transparența salariilor între femei si barbați. Îmbunătățirea democrației la locul de muncă în primul rând prin consolidarea negocierilor colective, introducerea unui cadru european cuprinzător de informare, consultare și participare, garantând pe deplin funcționarea corespunzătoare a sistemelor de negociere colectivă.

4.         Munca în siguranță

Îmbunătățirea și extinderea legislației europene privind sănătatea și securitatea la locul de muncă și alte inițiative europene pentru a se ajunge la zero decese la locul de muncă sau cauzate de muncă, inclusiv pentru lucrătorii casnici. Lupta împotriva riscurilor psihosociale, hărțuirii și defăimării online la locul de muncă, printr-o directivă europenă. Introducerea legislației europene care stabilește limite de temperatură la locul de muncă. Dezvoltarea de inițiative pentru a asigura punerea în aplicare deplină a drepturilor lucrătorilor și ale sindicatelor, consolidarea serviciilor de inspecție a muncii și a legislației sociale și a mecanismelor de sesizare. Asigurarea încetării tuturor formelor de violență bazată pe gen în lumea muncii, inclusiv online

5.         Respingerea austerității; o economie pentru oameni și planetă

Respingerea revenirii la politici de austeritate și promovarea unui nou model economic centrat pe economia reală, crearea de locuri de muncă, muncă decentă și redistribuire prin impozitare echitabilă și progresivă. Asigurarea unei revizuiri a regulilor de guvernanță economică care să includă încetarea Pactului fiscal al UE și reforma Pactului de stabilitate și creștere, pentru a-l alinia la realizarea drepturilor incluse în Pilonul European al Drepturilor Sociale. Statele membre trebuie să aibă condițiile necesare pentru finanțarea investițiilor care se impun pentru o dublă tranziție echitabilă. Punerea în aplicare a unei noi capacități bugetare pentru investiții, a unui fond de suveranitate al UE pentru o tranziție socio-economică justă și bunuri comune, fără a lăsa nicio persoană și nicio regiune în urmă. Reglementarea piețelor de materii prime financiare, energetice și alimentare și lupta împotriva speculațiilor. Combaterea fraudei și evaziunii fiscale și asigurarea ca profiturile excesive să fie impozitate.

6.         Politică industrială și servicii publice solide

Implementarea unei politici industriale europene solide cu investiţii publice şi private semnificative şi eficiente care susțin locurile de muncă de calitate și progresul social. Asigurarea accesului universal bazat pe dreptul la servicii publice de calitate, inclusiv îngrijirea copiilor și transportul. Garantarea respectării depline a dreptului la locuințe adecvate, decente și la prețuri accesibile. Garantarea serviciilor de calitate și dreptul lucrătorilor de a avea acces la servicii de calitate.

7.         Bani publici pentru progres social

Aplicarea de condiționalități ferme și criterii sociale, fiscale și de mediu, impuse pentru toate formele de finanțare publică și de sprijin pentru întreprinderi. Revizuirea regulilor UE privind achizițiile publice astfel încât banii publici să meargă către organizații/companii care respectă drepturile lucrătorilor și ale sindicatelor, care negociază cu sindicatele și ai căror lucrători sunt acoperiți de contracte colective.

8.         Asigurarea unei tranziții echitabile

Garantarea unei transformari digitale juste, bazate pe digitalizarea centrată pe om, cu principiul „controlul uman” încorporat în legislația UE. Atingerea obiectivelor climatice printr-o tranziție justă, inclusiv o directivă pentru o tranziție justă în lumea muncii prin anticiparea și gestionarea schimbării, bazată pe principiile implicării sindicale și ale negocierii colective. Asigurarea dreptului tuturor la formarea continuă, fără costuri pentru lucrător și în timpul programului de lucru.

9.         Lupta împotriva dumping-ului social și a fraudei

Reglementarea rolului intermediarilor de muncă și introducerea unui cadru juridic european cuprinzător care să limiteze subcontractarea și să garanteze răspunderea solidară de-a lungul lanțului de subcontractare. Îmbunătățirea aplicării normelor privind mobilitatea forței de muncă printr-o Autoritate Europeană a Muncii (ELA) mai eficientă.

10.       O abordare echitabilă, bazată pe drepturi, a migrației și azilului

Consolidarea căilor de migrație sigure, legale și reglementate, îmbunătățirea protecției, drepturilor și sprijinului pentru migranți și solicitanții de azil în cadrul UE. Salvarea de vieți în Marea Mediterană și la frontierele externe, în special prin reintroducerea unui mecanism european de căutare și salvare. Respingerea politicilor de externalizare a frontierelor și a acordurilor multilaterale și bilaterale cu state care nu respectă statul de drept și drepturile omului

11.        Un rol progresist al Europei în lume

Asigurarea faptului că UE acționează la scară globală și prin politica sa comercială, respectând în același timp modelul nostru social, pentru a promova pacea, democrația, drepturile omului, statul de drept și justiția economică globală, inclusiv pentru a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

12.        O Europă mai echitabilă și mai democratică

Stabilirea unui Protocol pentru progresul social, care să fie inclus în tratate, pentru a garanta că drepturile sociale și ale lucrătorilor au prioritate față de libertățile economice. Promovarea unei reforme a instituțiilor europene pentru a garanta o UE mai socială și mai democratică. Sprijinirea extinderii UE bazată pe respectarea deplină a drepturilor sociale și ale lucrătorilor, a dialogului social și a acquis-ului social european.



bottom of page