top of page

Tranziția Justă, implicarea sindicală, negocierile colective și dialogul social în Sud-Estul Europei


F.S.L.I. Petrol-Energie, împreună cu sindicatele partenere din C.N.S.L.R. Frăția, a participat la București (format hibrid), în perioada 21-23 martie 2022, la workshopul „Regional workshop on Just Transition, Trade Union involvement, Collective Bargaining and Social Dialogue in Bulgaria, Croatia, Romania and Slovenia”, organizat de industriall European Trade Union. Concluzia workshopului indică faptul că, implementarea Pactului Verde în Europa de Sud-Est și în Balcanii Occidentali ridică o serie de provocări ce pot fi tranșate doar în condițiile unui dialog social mai puternic și ale unei implicări mai accentuate a sindicatelor. Doar acestea pot asigura și atingerea obiectivelor unei Tranziției Echitabile pentru lucrătorii din aceste regiuni.


Federația noastră a fost reprezentă la eveniment de Florin Bercea, Președinte F.S.L.I. Petrol-Energie, Manuel Chejnoiu, Costin Voicu Alexandru Zelenyak, Cătălin Ardeleanu, Darius Badea, Nicolae Baican, Ion Dragomir, Ovidiu Negoiță, Sever Nistor și Marius Samoilă.

Dezbaterile din cadrul workshopului au indicat faptul că implementarea unilaterală de către companii a directivelor Pactului Verde va avea efecte negative și pe termen lung pentru mai multe generații de lucrători.


„Reprezentanții clasei politice fac declarații generoase cu privire la implicarea lor în reducerea amprentei de carbon, iar reprezentanții patronatelor prezintă previziuni optimiste. Dar nici unii, nici alții nu implică în mod suficient mișcările sindicale și nu ascultă suficient vocea lucrătorilor. Nu putem accepta, nici măcar sub formă de previziune, demobilizarea unor întregi contingente de lucrători din industria noastră, indiferent dacă se va pune problema pensionărilor anticipate sau a concedierilor. Tranziția către folosirea noilor tehnologii trebuie să se realizeze în acord cu Contractele Colective de Muncă, respectând atât planurile de carieră, de calificare și recalificare, cât și viața profesională și personală ale fiecărui membru al Federației noastre și ale tuturor lucrătorilor care ar putea fi afectați!”, a declarat dl. Florin Bercea, președinte al F.S.L.I. Petrol-Energie.


Invitați din partea F.S.L.I. Petrol-Energie, domnul Răzvan Nicolescu, fost Ministru al Energiei și domnul Cătălin Niță, Director Executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze, au susținut alocuțiuni care au captat atenția publicului prin prezentarea unor aspecte ce privesc strategia României pentru implementarea Green Deal și Fit for 55.



În cadrul discuțiilor generate, participanții prezenți au expus problemele cu care se confruntă mișcarea sindicală din România, dar au oferit și exemple pozitive, din industria grea și din industria extractivă, în care sunt încurajate condiții ale dialogului social în noul context. Totodată au fost expuse necesitatea reformelor unor prevederi legale ce nu mai corespund condițiilor actuale, precum Legea Dialogului Social. Importanța acestor aspecte pentru viitor, a fost punctată și de Secretarul-General Adjunct al Confederației Europene industriAll, doamna Isabelle Barthès: “(…) transformarea verde și cea digitală pot să producă locuri de muncă bune doar dacă sunt sprijinite de un foarte bun dialog social și de negocierea colectivă. Iată de ce este extrem de important să construim, să reconstruim și să creștem puterea dialogului social și a negocierii colective la nivel de sector în întreaga Europă”.


Întâlnirea de la București, de la finalul lunii martie, a fost cel de-al 6-lea eveniment dintr-o serie de 7 workshop-uri organizate de Confederației Europenă industriAll și s-a concentrat asupra problemelor expuse de reprezentanți ai mișcărilor sindicale afiliate din Albania, Bulgaria, Croația, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia. Dedicat Europei de Sud-Est și regiunii Balcanilor Occidentali, workshopul a fost prilejul unor dezbateri care s-au concentrat asupra problemelor actuale și identificării de soluții pentru protejarea lucrătorilor și a locurilor de muncă aflate la risc din cauză că regiunea se confruntă cu serioase provocări în privința reducerii amprentei de carbon în sistemele energetice, în industria grea și în industriile cu consum mare de energie. Atenția reprezentaților mișcărilor sindicale prezente la eveniment a fost orientată și către directivă ce afectează direct lucrătorii din industria auto și industriile conexe, inclusiv cea extractivă, ca urmare a eliminării treptate a motoarelor ce folosesc combustibili fosili.



bottom of page