Sărbătorim 31 de ani de solidaritate FSLI Petrol-Energie




Stimați Colegi,


La acest moment aniversar doresc să mulțumesc sindicaliștilor care au crezut în puterea unității și au înființat în urmă cu 31 de ani această Federație, pe care acum cu mândrie o numim F.S.L.I. Petrol-Energie și tuturor Sindicatelor care sunt parte din puternica noastră Federație.

Mulțumesc tuturor liderilor care pe parcursul anilor au reprezentat cu responsabilitate oamenii și au luptat mereu pentru drepturi, consilierilor zonali și liderilor locali care cu pasiune și determinare au contribuit la succesul nostru și, în mod special, tuturor membrilor care, zi de zi, au inspirat liderii să lupte, să îi reprezinte în negocieri și care au dat forță vocii F.S.L.I. Petrol-Energie.

Gândurile mele bune se îndreaptă și către CNSLR Frăția și către Uniunea Federativă Sindicală Atlas, confederații alături de care, ca membri fondatori, am scris pagini din istoria țării.

Mulțumirile mele se îndreaptă și către toți partenerii noștri internaționali care ne-au susținut demersurile în toți acești ani: IndustriALL Global Union, IndustriALL Eurpean Trade Union, precum și toate Sindicatele și Federațiile similare din străinătate cu care colaborăm.

În 1990, când Federația noastră s-a constituit, lumea era foarte diferită de cea în care trăim acum. Piața muncii s-a modificat semnificativ în ultimele trei decenii, dar F.S.L.I. Petrol-Energie s-a adaptat întotdeauna condițiilor noi. Secretul succesului din toți acești ani de până acum este acela că acționăm împreună pentru binele oamenilor pe care îi reprezentăm, pentru bunăstarea lor. Am reușit să facem acest lucru căci crezul nostru are o fundație solidă, bazată, încă de la început, pe dorința de a îmbunătăți constant calitatea vieții oamenilor pe care îi reprezentăm, a familiilor lor și a comunităților din care facem parte. De peste trei decenii suntem o forță robustă și ne bazăm acțiuni, pe valori și principii, rămânând mereu la fel de determinați, de încrezători în puterea Federației noastre care este un promotor al activității și al solidarității sindicale, un factor de forță și stabilitate.

Sărbătorim în aceste zile 31 de ani de reprezentare sindicală puternică, de solidaritate și unitate a membrilor noștri: tineri și maturi, femei și bărbați, lucrători în industria petrolului și a gazelor naturale, lucrători în foraj, în extracție, în prelucrare și în cercetare, sondori, electricieni, mecanici, lucrători la mica sau la marea mentenanță, lucrători în intervenția la sonde și în prelucrare în rafinărie, la distribuție și în birouri, în activitatea directă și în serviciile petroliere conexe industriei. Sărbătorim luptele și victoriile, negocierile colective care au asigurat respectarea drepturilor fiecărui membru și privim cu încredere în viitor!

În această perioadă atât de provocatoare, de neliniște și incertitudine prin care trece întreaga lume, F.S.L.I. Petrol-Energie își reiterează angajamentul de a sprijini oamenii pe care îi reprezintă, luptând pentru drepturi, pentru siguranța locurilor de muncă, pentru respect, pentru șanse egale, incluziune și venituri echitabile, făcând posibilă o viață mai bună pentru oameni din sindicatele reunite în Federația noastră.

Și în anii care vor veni, F.S.L.I. Petrol-Energie va continua să fie garantul drepturilor, al progresului, al bunăstării membrilor!


ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Florin Bercea,

Președinte F.S.L.I. Petrol-Energie