top of page
FSLI Petrol Energie

Comunicat salariați GSP


Stim că treceți printr-o perioadă grea și tocmai de aceea, împreună cu OMV Petrom, întreprindem toate demersurile în vederea remedierii acesteia. Ca rezultat al demersurilor noastre și al presiunilor Petrom către angajatorul dvs, au fost plătite salariile pentru TUPE 1 și NON TUPE.

În aceste momente, împreună cu avocații noștri, pregătim o nouă acțiune în instanță împotriva GSP Offshore, pentru a ne asigura că vă veți recupera drepturile care nu sunt plătite în mod intenționat de către angajator.


Din păcate, constatăm cu surprindere că unii dintre reprezentanții capitalului românesc se dovedesc a fi mult mai nocivi pentru salariați, dar și pentru economie, decât reprezentanții capitalului străin. Cu excepția GSP Offshore, celelalte societăți comerciale cu capital străin, care au preluat salariați de la OMV Petrom, își îndeplinesc obligațiile legale și contractuale, plătind corect salariații, asigurându-se de achitarea datoriilor la bugetul statului, asigurărilor de sănătate, echipându-i conform normelor de securitate și sănătate în muncă. Considerăm că încălcarea acestor drepturi fundamentale nu asigură un mediu de lucru optim desfășurării activității de către angajați.


GSP Offshore apărută după falimentul dubios al societății GSP, continuă să își păcălească și să își prejudicieze angajații, neplătind orele de lucru suplimentare, încălcând dispozițiile legale, privind timpul liber și dreptul la odihnă, reglementate prin Codul Muncii (Capitolul III) și ar fi mulțumită dacă aceștia și-ar desfășura activitatea fară a fi remunerați. Ca dovadă a celor menționate, vă îndemnăm să consultați detaliile cu privire la afacerile dubioase desfășurate de această societate accesând linkul: https://www.riseproject.ro/articol/calul-troian-din-independenta-noastra-energetica/.


Sindicatul Național Petrom vă este alături și efectuează toate demersurile necesare, în limitele legale pentru ca relațiile de muncă dintre dvs. și angajatorul GSP Offshore S.R.L. să se desfășoare conform prevederilor legale și convenționale aplicabile.

Nu vom abandona lupta până când toate drepturile dvs vor fi respectate și plătite la zi!


UNIȚI SUNTEM MAI PUTERNICI!


Cu solidaritate,

Colegiul Director al Sindicatului Național Petrom






Regasiti comunicatul in format pdf trimis catre membrii SNP.

Comments


bottom of page