• FSLI Petrol Energie

A 6-a Conferință a muncitorilor din industria de petrol din Europa Centrală și de Est 19-23 septembr

A 6-a Conferinţă a muncitorilor din industria de petrol din Europa Centrală şi de Est 19-23 septembrie 2006

România

CUVÂNT DE DESCHIDERE

Liviu Luca, vicepreşedinte EMCEF, preşedinte UFS „Atlas” şi FSLI „Petrom”


Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschise lucrările Conferinţei noastre, care se desfăşoară în condiţii deosebite, într-un context european de remodelare a energeticii şi industriei de petrol. Vă garantez că FSLI „Petrom” şi toţi lucrătorii din industria românească de petrol sunt conştienţi de însemnătatea Conferinţei prezente, de semnificaţiile sale naţionale şi internaţionale. În acelaşi timp, adresez un salut prietenesc sincer delegaţiilor naţionale prezente, reprezentanţilor conducerii EMCEF - cea mai redutabilă organizaţie sindicală europeană - şi tuturor invitaţilor. Totodată, permiteţi-mi să-mi exprim satisfacţia deosebită că la lucrări participă dl. Reinhard Reibsch, secretar-general al EMCEF, d-na Kadar Zsuzsa, coordonator regional EMCEF, cât şi conducerea la vârf a Companiei „Petrom”. Sunt întrunite astfel condiţiile ca reuniunea de faţă să marcheze un moment de referinţă în activitatea sindicală naţională şi central-est europeană, pe coordonatele dezvoltării cooperării şi solidarităţii din sectoarele industriei de petrol şi energeticii.



Doamnelor şi domnilor,

Epoca actuală se caracterizează – în mod pregnant - prin accentuarea tendinţelor de subliniere a valorii strategice a resurselor energetice. Îndeosebi, piaţa petrolului, energiei electrice şi gazelor îşi amplifică ponderea regională, continentală şi planetară. Concomitent, în numeroase regiuni se remarcă trenduri de remodelare economico-politică. Se profilează demersuri insistente pentru identificarea de noi resurse, valorificarea celor existente şi restructurarea pieţelor regionale, prin acţiunea actorilor economici şi politici. România – ţară cu un important potenţial energetic în Europa Centrală şi de Est – este tot mai activ angrenată în asemenea procese, îndeosebi în perspectiva integrării sale în Uniunea Europeană. Probleme similare au şi alte state din regiune.

Situaţia energetică se complică în UE, fie şi pentru faptul că în următorii 30 de ani, Uniunea va fi obligată să-şi asigure 70% din necesar din importuri (astăzi 50%) cu precădere din Federaţia Rusă, Asia Centrală şi Orientul Apropiat şi Mijlociu. Drept urmare, oficialităţile de la Bruxelles şi din principalele capitale europene acordă o maximă atenţie identificării unor soluţii viabile de asigurare a unei aprovizionări stabile şi a unui randament economic superior.

În principiu, politica energetică a UE respectă prevederile reactualizate ale Cărţii Verzi şi ale unei Strategii energetice comune. Se consideră astfel că statele UE sunt interdependente energetic, Comisia Europeană putând acţiona prin reglementări ale pieţei interne referitoare la armonizare, fiscalitate, măsuri de mediu. Liberalizarea pieţei energetice şi generalizarea regulilor concurenţiale urmăresc stimularea relansării economice şi dezvoltarea UE. În această direcţie se înscriu prevederile Strategiei de la Lisabona revizuită; totuşi, încă nu s-a obţinut un acord deplin asupra energiei în raport cu atributele statelor de suveranitate şi independenţă.

O tematică specifică se înregistrează în Europa Centrală şi de Est. În spaţiul respectiv, economiile, instituţiile de stat şi companiile se confruntă cu probleme ce decurg, atât din decalajul tehnic faţă de Occident, cât şi din recentele procese de integrare în UE, dar şi cu dependenţa accentuată de importurile de petrol şi gaze naturale. Ca elemente definitorii ale contextului actual din Europa Centrală şi de Est pot fi amintite: privatizarea şi liberalizarea sectorului energetic; trecerea rapidă a controlului pe piaţa energetică naţională, de la companiile de stat la cele private, locale şi străine, de nivel regional sau chiar internaţional şi intensificarea concurenţei; rapida integrare în UE; provocări asociate cu asimilarea unor tehnologii moderne, a unor modele de management sau de flexibilizare a pieţei muncii; delocalizări, reduceri în sfera forţei de muncă, reorientări profesionale etc. Actorii economici şi sociali implicaţi direct în extracţie, producţie şi distribuţie sunt deci cei care trebuie să înfrunte un nou „val al schimbării”. În unele situaţii s-au consemnat schimbări rapide de patronate. De fapt aproape peste tot, vechiul patronat de stat a fost înlocuit cu întreprinzători locali şi externi. Drept rezultat s-au operat modificări esenţiale în statutul angajatorilor şi angajaţilor. Consecinţele liberalizării pieţelor de energie sunt şi în ţara noastră – ca şi în alte state – de natură economică, socială şi organizatorică. Ele vizează în mod pregnant şi interesele sindicale.

Onorată asistenţă,

Simpla abordare a tematicii economico-sociale în regiune ar necesita ore nesfârşite de dezbateri. Din acest motiv, voi încerca să-mi concentrez atenţia asupra unor aspecte mai deosebite ale organizării şi activităţii sindicale de profil. Încep prin a sublinia faptul că sindicatele din industria petrolului, inclusiv din România, reprezintă structuri puternice, cu baze în întreprinderi şi teritoriu, bine constituite, încadrate cu specialişti, experţi, consilieri etc. Ele dispun de reţele naţionale dezvoltate şi sunt racordate la cele mai puternice organizaţii similare europene, în primul rând la EMCEF. Lucrătorii din industriile noastre de petrol au un nivel superior de pregătire profesională, disciplină, competenţă, remarcându-se prin solidaritate, dar şi prin adaptabilitate la cerinţele timpului.

Pe de altă parte, trebuie să scot în evidenţă că în decursul anilor din urmă, pe fundalul unor procese politico-economice naţionale şi regionale au apărut numeroase şi complexe „provocări” la adresa sindicatelor. Majoritatea lor se referă la impactul noilor tehnologii şi modalităţi de organizare industrială şi la relaţiile angajatori - angajaţi. Mai nou, respectivele relaţii sunt marcate de „cerinţele eficienţei economice”, de creşterea preţurilor la energie, de delocalizări şi fuziuni de companii, de flexibilizarea excesivă a forţei de muncă, de şomaj şi scădere a nivelului de trai, de nesiguranţa zilei de mâine etc.

În acelaşi timp însă, noi suntem conştienţi că în UE funcţionează un Model Social European bine definit, axat pe dialog între actorii economici, sociali şi politici, pe relaţii parteneriale şi pe sisteme de protecţie socială bine constituite. Aşa cum se cunoaşte, Strategia de la Lisabona revizuită (din 2000 şi 2005) fixează priorităţile UE în direcţia economico-socială. Competitivitatea economică nu trebuie să se contrapună cerinţelor Europei Sociale, solidarităţii sociale şi realizării dezvoltării durabile. Principalele confederaţii şi federaţii sindicale europene pledează pentru includerea acestor principii de funcţionare a Europei Sociale în toate documentele cadru ale Uniunii. Implementarea acestor fundamente ale Europei Sociale în Est constituie o cerinţă majoră a acestui deceniu.

După cum se cunoaşte, un domeniu vital al Europei Sociale îl reprezintă cooperarea partenerilor sociali în planificarea şi gestionarea dezvoltării durabile. Reforma unor politici structurale nu se poate realiza fără această colaborare, fixată pe temelii realiste. Sindicatele UE au subliniat în repetate rânduri faptul că politicile active de cerere – care favorizează creşterea şi creează locuri de muncă – nu pot fi separate de îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă a forţei de muncă, iar acestea din urmă trebuie să figureze pe Agenda de Dialog Social. Dezvoltarea durabilă devine un antidot la sărăcie şi degradarea mediului economico-social şi în estul continentului.

Dragi colegi,

În contextul actual şi de perspectivă, negocierile colective şi contractele colective de muncă, dialogul sectorial sunt priorităţi ale sindicatelor europene şi fac parte din acquis -ul comunitar. Prevederile lor interesează în cel mai înalt grad statele care au aderat recent, cele ce vor adera în 2007 şi pe cele aflate pe „lista de aşteptare” a UE. Agenda pentru Politica Socială (APS) poate fi remodelată – consideră experţii – pentru a corespunde mai bine cerinţelor Europei Sociale. Reprezentanţii salariaţilor (CES, EMCEF) apreciază că s-ar impune: elaborarea de politici care să ţină cont de ciclul vieţii unei persoane în garantarea protecţiei adecvate; promovarea de locuri de muncă şi a incluziunii sociale; recunoaşterea diversităţii pieţei de muncă europene şi programe serioase de combatere a sărăciei, negocierea unui nou contract social la nivelul UE. O mai bună calitate a vieţii şi a muncii constituie aşteptarea esenţială a salariaţilor de la aplicarea Strategiei revizuite de la Lisabona. Un rol important în susţinerea intereselor salariale şi sindicale va reveni tot mai evident Comitetelor Europene de Întreprindere şi Consiliilor Muncii. Până acum ele au realizat progrese serioase în energetica europeană. Pentru FSLI „Petrom” orientările europene în direcţia contractelor colective de muncă şi dialogului sectorial sunt cerinţe vitale.

Dialogul social în Europa Centrală şi de Est este totuşi departe de standardele UE, atât din cauze obiective (decalajele social-organizatorice dintre Est şi Vest), cât şi subiective. Guvernele încă nu sunt pe deplin convinse de necesitatea dialogului social instituţionalizat şi real. Companiile şi patronatele din regiune nu şi-au încheiat încă pe deplin restructurarea, pieţele de capital sunt în curs de redefinire, piaţa muncii prezintă numeroase deficienţe. Unele patronate europene întârzie să aplice în Est practicile occidentale de negociere şi salarizare. Contingente masive de lucrători migrează spre Occident, din cauza diferenţelor salariale şi a nivelului relativ scăzut al investiţiilor directe locale. Sectorul petrolier pare mai puţin afectat de astfel de fenomene, dar el prezintă o serie de vulnerabilităţi specifice: întârziere tehnologică, creşterea preţurilor la materiile prime, dependenţa de importuri, consecinţele competiţiei dintre corporaţii pentru controlarea pieţei etc. Desigur, în România situaţia este ceva mai bună pe moment din cauza unor resurse interne semnificative; exploatarea lor fără discernământ, însă, va pune industria de petrol în pericol în următorii 10 ani.

În acest cadru apreciem că liberalizarea pieţei energetice şi remodelările europene şi regionale nu trebuie să conducă spre diminuarea poziţiei sindicatelor şi a importanţei dialogului social sub pretextul „flexibilizării pieţei muncii”. Prevederile din legislaţia UE, din Carta Drepturilor Sociale şi Convenţiile Organizaţii Internaţionale a Muncii, legile fiecărei ţări trebuie să fie privite ca drepturi sindicale câştigate şi legal recunoscute (drepturi economice şi sociale, de reglementare a regimului muncii, de organizare şi funcţionare a sindicatelor, de liber acces la formarea profesională, de informare şi consultare, de negocieri colective, de grevă, etc.). Libertatea sindicală, drepturile sindicale, negocierile colective, dialogul şi parteneriatele sociale de tip european şi alte drepturi sindicale nu pot fi puse în discuţie nici de extinderea UE, nici de politicile companiilor de profil.

În particular, sindicatele noastre sunt foarte interesate să participe la organizarea pieţei forţei de muncă în planurile naţional, regional şi la elaborarea reglementărilor şi practicilor în sfera forţei de muncă la standardele UE. Investind în mod serios şi constant în Europa Centrală şi de Est, companiile din cadrul UE vor contribui la dezvoltarea în plan regional şi local şi vor reduce dimensiunile migraţiei forţei de muncă spre vest. Realizând parteneriate durabile cu sindicatele şi salariaţii, aceste companii vor creşte ca putere pe piaţă şi vor rezista concurenţei extra-europene. Şi cu acest prilej, ţinem să subliniem importanţa Strategiei EMCEF privind politica energetică europeană şi a Platformei sindicale privind Pilonul social în cadrul comunităţii energetice.

Pe de altă parte, suntem foarte interesaţi de aplicarea normelor şi recomandărilor europene cu privire la informarea şi consultarea salariaţilor, chiar şi de aplicarea modelului cogestiunii, acolo unde este cazul. De pildă am dori să cunoaştem mai concret cum se achită marile patronate de obligaţiile de retehnologizare din contractele de privatizare. O monitorizare asupra modului în care companiile private îndeplinesc asemenea obligaţii există aproape numai formal. În principiu, salariaţii trebuie să fie informaţi şi consultaţi în legătură cu intenţiile statului şi ale companiilor în domenii vitale, precum: remodelarea întreprinderilor; planurile reale referitoare la restructurările şi recalificările din sfera forţei de muncă; respectarea prevederilor Europei Sociale în relaţiile patronate-sindicate-stat etc. Concomitent, ne interesează în cel mai înalt grad realizarea unei platforme comune care să cuprindă obiectivele sindicale din sfera noastră de activitate, la nivelul Europei Centrale şi de Est; totodată, dorim ca obiectivele respective să fie însuşite prin negocieri de centralele europene de profil.

În atenţia sindicatelor stau şi alte teme complexe precum: contracararea tendinţelor de diminuare a bazei sindicale ca efect al demasificării economiilor din fostele state comuniste; necesitatea modernizării strategiilor sindicale şi a structurilor organizatorice; imperativul realizării solidarităţii sindicale şi a concertării strategiilor şi acţiunilor sindicale; lărgirea orizontului de preocupări sindicale spre categoriile pensionarilor, şomerilor de lungă durată, excluşilor sociali; întărirea structurilor sindicale, inclusiv prin dezvoltarea categoriilor experţilor şi militanţilor sindicali; consolidarea independenţei sindicatelor şi a dialogului cu partidele politice, cu principalele componente ale societăţii civile etc. Nu neglijăm nici temele combaterii discriminărilor de orice fel, manifestărilor xenofobe şi antisemite, degradării mediului etc.

Se poate afirma că sindicatele noastre pot să se manifeste în avanscena demersului pentru o societate echitabilă şi performantă. Ele trebuie să devină factori de coagulare a mişcărilor sindicale naţionale şi puncte de sprijin ale unei vaste reţele europene de solidaritate socială. Desigur, sunt încă multe de făcut chiar şi în direcţia îmbunătăţirii imaginii sindicatelor şi a informării constante a opiniei publice asupra rolului lor în societate şi importanţei deosebite a dialogului social. Guvernele şi patronatele încă nu resimt întreaga forţă a presiunii sindicale menite a stabiliza şi aprofunda dialogul social. Avem, de asemenea, încă probleme de natură organizatorică, de schimbare de generaţii, de implicare a tineretului şi femeilor în acţiunea sindicală.

Doamnelor şi domnilor,

Cooperarea naţională, regională şi europeană oferă însă şansa ca sindicatele din industria de petrol să acţioneze ca parteneri puternici în edificarea unor economii sociale robuste. Dacă reuşim să stabilim o agendă comună şi rezonabilă pe obiective şi acţiuni corelate, atunci standardele economice europene vor fi întregite prin componente sociale, absolut necesare UE în ansamblul său. Apreciem că FSLI „Petrom”, UFS „Atlas”, alte sindicate din România şi din celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est sunt angajate pe această direcţie, conştiente de importantele lor responsabilităţi.

În final, îmi exprim speranţa că lucrările Conferinţei noastre vor constitui o reuşită deplină!